Român de 27 de ani, arestat în Dej pentru o crimă comisă în 2013, în Anglia. Prima reacție a bărbatului

Actualitate Comunitate

Un român în vârstă de 27 de ani, a fost arestat, miercuri, în Dej, după o operaţiune de amploare a poliţiştilor români şi britanici, pentru o crimă comisă în 2013, în Anglia.

Sursă foto: captură video/ politiaromana.ro

Valerie Graves, o femeie de 55 de ani, a fost găsită moartă într-o proprietate situată pe Smugglers Lane, din locaitatea Bosham, în 30 decembrie 2013.

Medicii legiști care au efectuat autopsia au stabilit că victima a suferit mai multe răni la cap, după ce a fost lovită cu un ciocan. Ulterior, arma crimei a fost găsită în Hoe Lane, la 600 de metri de casa respectivă, scrie BBC.

Locuinţa în care a fost ucisă aparţinea unor prieteni care o rugaseră să aibă grijă de imobil cât erau plecaţi în vacanţa de Crăciun.

 

 

Potrivit stirileprotv.ro, cazul uciderii lui Valerie Graves este unul dintre cele mai complicate pe care poliţia din Marea Britanie a trebuit să le rezolve. Ca să dea de criminal, în 2014 – Poliţia din Sussex, care a anchetat cazul, i-a rugat pe toţi bărbaţii de peste 17 ani, care locuiau în zona unde a avut loc crima ori au fost în vizită acolo, să vină să dea probe ADN. Aproape 3000 de oameni au mers la analize. Probele ADN au fost cele care i-au condus – în cele din urmă – pe anchetatori la bărbatul din România.

“Nu am vrut să îi fac rău. A fost un accident. M-a pus cineva să fac, să intru în casa aceea că a fost vorba că sunt bani şi lucruri de valoare şi m-au pus pe mine, am fost picat la mijloc în capcană şi de frică s-a întâmplat”, a spus Sabou.

Cristian Sabou va fi extrădat în Marea Britanie pentru a fi judecat.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie și România, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password