România la Târgul Internaţional de Carte de la Londra – London Book Fair 2013

Actualitate

La 15 aprilie 2013, Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, a participat la deschiderea celei  de-a 42-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte de la Londra (LBF), desfăşurată în perioada 15 – 17 aprilie 2013.  Târgul Internaţional de Carte de la Londra, una dintre cele mai importante manifestări mondiale de profil, reuneşte peste 24.000 de profesionişti din domeniul editorial din întreaga lume. În intervenţia sa în deschiderea panelului “New Romanian Books in English”, Ambasadorul României a vorbit despre importanţa continuităţii prezenţei cărţii româneşti pe piaţa britanică, amintind că prima traducere din limba română în limba engleză datează din anul 1896, fiind vorba de Poveştile lui Petre Ispirescu (Romanian Fairy Tales) şi că, în cei 117 ani care au trecut de atunci, în Marea Britanie au fost traduse cca 500 de cărţi cu autori români. Activitatea de traducere a fost relansată în ultimii ani, când au fost traduse peste 30 de cărţi: “Cartea este o investiţie pe termen lung şi unul dintre cele mai puternice instrumente ale diplomaţiei culturale. Sunt un cititor de carte pasionat şi pot spune că puţine lucruri în viaţă se pot compara cu plăcerea de a citi o carte bună”.

România este prezentă la LBF cu un stand naţional organizat, pentru al şaselea an consecutiv, de Institutul Cultural Român.  Această ediţie pune în valoare, ca un bilanţ de parcurs, extraordinarul patrimoniu literar românesc realizat în lumea anglo-saxonă şi să-i omagiem pe toţi cei care – traducători, editori, promotori literari – au contribuit, în ultimele decenii, la crearea acestei substanţiale şi diverse biblioteci de proză, poezie, carte academică în traducere engleză.

Evenimentele organizate la standul României sau la sediul Institutului Cultural Român din 1 Belgrave Square – discuţii, lansări de carte, întâlniri şi expoziţii – îi vor reuni pe câţiva dintre profesioniştii britanici ai cărţii care, cu pasiune, competenţă şi dedicare, au asigurat prezenţa României şi a literaturii noastre în lumea anglo-saxonă sau care, prin cărţile lor, au făcut mai bine cunoscute România şi cultura română în Marea Britanie şi nu numai.

Printre invitaţi se numără scriitoarea Lucy Abel-Smith, scriitorul Paul Bailey,  jurnalistul Alan Brownjohn, scriitoarea Carmen Bugan, jurnalistul Tim Burford, editoarea Susan Curtis-Kojakovic, editoarea Alexandra Dugdale, scriitoarea Tessa Dunlop, scriitorul Horia Gârbea, scriitorul Daniel Hahn, traducătorul şi editorul Peter Jay, profesorul Patrick McGuiness, editoarea Ramona Mitrică, realizatorul TV Charlie Ottley, scriitorul şi editorul Mike Phillips, jurnalista Bronwen Riley, poetul şi traducătorul George Szirtes, scriitoarea Cecilia Ştefănescu, poetul şi traducătorul Stephen Watts.

Vor fi prezentate şi cele mai noi apariţii româneşti în limba engleză, atât cărți de proză, cât și titluri academice: “Burying the Typewiter” de Carmen Bugan, “Sun Alley” de Cecilia Ştefănescu, “Small Changes in Attitude” de Răzvan Petrescu, “Kill the General” de Bogdan Hrib, “Crafting Humans” de Marius Turda și”Contested Frontiers in the Balkans: Ottoman, Habsburg and Communist Rivalries in Eastern Europe” de Irina Marin.

Vor fi prezente, cu volume publicate și colecții, editurile Alcor Edimpex, All, Ametist 92, Asociația „Iulia Haşdeu”, Business Tech International, Carminis, Casa Radio, Curtea Veche, Orizonturi, Editura Universităţii din București, Humanitas, Igloo Media, Editura Institutului Cultural Român, Istros, Națiunea, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, România Press și Diana Press, Sigma, Teora, Tritonic, Universitaria, Vivaldi, Vox 2000, Vremea.

Din România vor participa Cori Simona Ion, director Editura Alcor Edimpex (reprezentant ADEPC), Cosmin Perța (reprezentant APLER), Ioan Enescu și Anca Ovezea, directori Editura Orizonturi (reprezentanți SER) și Silvia Colfescu, director Editura Vremea (reprezentant AER).

Coordonarea executivă și conceptul curatorial aparțin ICR Londra. Partenerii principali ai Institutului Cultural Român în organizarea participării la Târgul de Carte de la Londra sunt Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și School of Slavonic and East European Studies a University College London.

Astăzi, 16 aprilie 2013, la orele 19.00, la sediul din 1 Belgrave Square, va avea loc vernisajul expoziţiei „50 de ani de carte românească în Marea Britanie”.

Expoziţia se află sub patronajul ES dr. Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra, iar vernisajul va avea loc în prezenţa vicepreşedintelui ICR, Horia Gârbea, şi a directorului ICR Londra, Dorian Branea.

Organizată cu sprijinul Bibliotecii de pe lângă School of Slavonic and East European Studies a University College London, expoziţia ilustrează, prin volume apărute în ultimele decenii, istoria prolifică a prezenţei literaturii româneşti în spaţiul anglo-saxon. Evenimentul va fi urmat de un cocktail în onoarea tuturor promotorilor literaturii şi, implicit, ai culturii româneşti în Marea Britanie, însoţit de un recital al pianistului Sergiu Tuhuţiu.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet