Românul care a încercat să introducă în mod ilegal în Marea Britanie patru băieți afgani a fost condamnat la închisoare

Actualitate Comunitate

Românul care a încercat să introducă în mod ilegal în Marea Britanie patru băieți afgani a fost condamnat la închisoare. Marius Boneu, stabilit în Harrow, va sta în spatele gratiilor patru ani și jumătate, informează kentonline.co.uk. 

Sursă foto: Home Office

Patru băieți din Afganistan, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, au fost găsiți în duba condusă de român, în 3 iunie 2017, în urma unui control de rutină al vameșilor în Coquelles, Franța.

Șoferul a declarat atunci că este nevinovat. El a spus că venea din România, unde și-a vizitat familia și se îndrepta în Harrow, unde avea o afacere. De asemenea, a declarat că a dormit într-o benzinărie în apropiere de granția dintre Belgia și Franța, moment în care cei patru băieți s-ar fi urcat în mașină fără că el să își dea seama.

Românul a fost eliberat. Ulterior, în urma cercetărilor, în telefonul lui Boneu, anchetatorii au descoperit un număr de telefon pe care unul dintre băieți îl avea în mobilul său, salvat, prin intermediul unei capturi de ecran.

Șoferul de 47 de ani a fost acuzat în 5 septembrie 2017, iar procesul trebuia să înceapă în ianuarie anul acesta, însă Boneu nu s-a prezentat în fața instanței.

În mai, a fost arestat pe aeroportul din Luton. Săptămâna trecută, a fost condamnat la închisoare, după un proces care a durat două zile și care a avut loc la Canterbury Crown Court.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password