Ryanair anunță curse Cluj-Napoca – Londra Southend din aprilie 2019

Actualitate

Compania aeriană Ryanair a anunțat marți că va inaugura începând din luna aprilie, anul viitor, zboruri pe ruta Londra Southend – Cluj Napoca, informează transilvaniareporter.ro.

Credit foto: Adrian Pingstone (transferred from English Wikipedia) [Public domain], via Wikimedia Commons

“Suntem încântați să anunțăm prima noastră rută din Cluj, un nou serviciu către Londra Southend care va debuta în aprilie 2019 și va fi operat cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, ca parte a programului nostru Vara 2019. Pentru a sărbători, scoatem la vânzare locuri în promoție de la doar 24.99€ pentru călătorii în aprilie și care sunt disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, vineri, 15 iunie”, a explicat Olga Pawlonka, Sales & Marketing Manager CEE & Balkans.

“Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanair vreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni. Pasagerii noştri vor aprecia cu siguranţă noua rută Ryanair spre Londra Southend precum şi ofertele de călătorie ale companiei pentru această rută”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj.

În prezent, pe ruta Cluj-Napoca – Londra singurul operator aerian care oferă zboruri directe este Wizz Air.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password