S-a finalizat ancheta în cazul româncei care și-a pierdut viața într-un accident rutier pe M5

Actualitate Comunitate

S-a finalizat ancheta în cazul româncei de 24 de ani care și-a pierdut viața într-un accident rutier pe autostrada M5. Tragedia a avut loc în 3 aprilie, anul acesta, în jurul orei 5:40.

Sursă foto: facebook.com/sorina.gheorghe.1884

Potrivit halesowennews.co.uk, Sorina Gheorghe a încercat să depășească o autoutilitară cu o remorcă, dar a judecat greșit manevra. A intrat înapoi pe banda din stânga și s-a panicat în momentul în care a încercat să redreseze mașina.

Tânăra a frânat brusc și a tras tare de volan într-un sens și apoi în celălalt și a ajuns cu mașina ei, un Peugeot 206, între benzi. Un Land Rover Discovery a intrat în coliziune cu mașina ei înainte ca ambele autovehicule să intre pe banda a patra și Land Rover-ul să se lovească de separatorul de sens.

“Modul de a conduce indica faptul că este vorba de un șofer novice, care nu avea încredere în el și era agitat”, a explicat unul dintre anchetatori.

Peugeot-ul în care se afla românca a fost grav avariat după coliziunea cu Land Rover-ul. Un paramedic care se afla și el în trafic a încercat să o salveze. Din păcate, Sorina a murit din cauza rănilor suferite.

De asemenea, ancheta a scos la iveală faptul că românca a început un nou job, cu doar trei săptămâni înainte de tragedie, și că în ziua anterioară a stat peste program.

Mama ei a declarat că Sorina s-a plâns de oboseală și dureri de cap. “Cred că avea prea multe pe cap, făcea foarte multe. Nu era un șofer încrezător și se plângea că drumurile sunt mai late, cu mai multe mașini în Regat”, a declarat femeia.

De altfel, “era foarte obosită și suferea de o alergie” la momentul impactului, a declarat un alt investigator.

În urma accidentului, drumul a fost închis mai bine de șase ore.

Sursă foto: facebook.com/sorina.gheorghe.1884

Printre persoanele blocate în trafic s-a aflat și prietenul Sorinei. După o oră, tânărul a primit un telefon de la poliție. Atunci a aflat că victima era iubita lui.

“Am ajuns pe M5 în jurul orei 9:00, iar accidentul a avut loc la ora 5:40. Aveam de făcut livrări în direcția respectivă. Am aflat după o oră de stat la coadă”, a declarat Cristian Miculaiciuc pentru BirminghamLive.

Cristian și Sorina s-au cunoscut în Marea Britanie și erau împreună de peste trei ani.

 

Citește și:

Un șofer român, blocat în trafic după un accident mortal pe M5, a aflat că victima era iubita lui

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie și România, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password