Sărbătoarea Pomului de Crăciun

Actualitate

La 16 decembrie 2012, Ambasada României la Londra a organizat, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român din Londra, cea de a cincea ediţie a Sărbătorii Pomului de Crăciun, eveniment dedicat copiilor comunităţii româneşti din Marea Britanie.
Evenimentul, la care au participat aproximativ 300 de persoane, copii şi adulţi, s-a desfăşurat pe durata a trei ore şi a cuprins un program de colinde susţinut de Corala “Pelerinii” de la Biserica Ortodoxă Română din Londra, de elevii şcolii AB Music Dreams şi de copiii înscrişi la Şcoala de Cultură şi Tradiţie Românească din Londra, un moment de dans susţinut de Selena Octavia Alexandru, finalistă a concursului Got to Dance, precum şi un spectacol de magie care i-a încântat în egală măsură pe copii şi părinţi. Copiii l-au întâmpinat cu entuziasm pe Moş Crăciun, de la care au primit cadouri. Seara de neuitat a continuat cu numere de magie, modelaj de baloane, pictură pe faţă, activităţi practice şi recreative pentru copii.
În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, s-a adresat participanţilor, subliniind calitatea relaţiei create de Ambasada României cu comunitatea românească din Marea Britanie în ultimii cinci ani, importanţa comunităţii româneşti, în general, şi a fiecărui individ, în special, în dezvoltarea relaţiilor româno-britanice şi în definirea unei imagini pozitive a României în Marea Britanie. Totodată, a subliniat că relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie nu au fost niciodată mai bune, accentuând în principal faptul că schimburile economice vor atinge în 2012 nivelul istoric de 3 miliarde euro.
Participanţii au felicitat organizatorii şi şi-au exprimat dorinţa de a lua parte, în viitor, la manifestări de acest gen, apreciind că acestea se înscriu în linia de mesaj transmisă de Ambasadorul României, aceea că astfel de momente reunesc comunitatea şi întăresc sentimentul apartenenţei la spiritualitatea şi tradiţiile româneşti.

Sărbătoarea Pomului de Crăciun a fost organizată cu sprijinul generos al MoneyGram, MediaCars, Levenes Solicitors, Roexport şi Dulce Patisserie, cărora Ambasada României le adresează mulţumiri.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet