Seară caritabilă la Londra organizată pentru Hospices of Hope

Eveniment Life Style

O seară caritabilă organizată pentru Hospices of Hope va avea loc vineri, 13 decembrie, la Institutul Cultural Român din Londra (1 Belgrave Square, SW1X 8PH).

Sursă foto: Hospices of Hope

În prag de sărbători, participanții se vor putea bucura de o seară specială în compania violonistului de renume internațional Alexander Bălănescu și vor putea să susțină cauza Hospices of Hope, organizație non-profit care își desfășoară activitatea în țări precum România, Serbia, Moldova.

Camera de comerț britanico-sârbă, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie și UK România Group sunt parteneri în acest proiect caritabil.

Evenimentul începe la ora 18:30, iar biletele se pot achiziționa de aici.

Organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, Hospice Casa Speranţei a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România şi este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă servicii specializate gratuite de acest tip. În cei 27 de ani de existență, Hospice a adus alinare și speranță pentru aproape 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile, cât şi familiilor acestora.

Hospice Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password