Secretul celor mai buni castraveți murați în saramură

Life Style

Este sezonul murăturilor, iar castraveciorii muraţi trebuie musai să se găsească pe lista oricărui gospodar care se respectă, pentru ca în lunile de iarnă să se poată delecta cu o salată de castraveţi acrişori şi crocanţi.

www_mancare_ro_5465

Foto: mancare.ro

Savuroşii castraveţi muraţi în saramură vor completa perfect fripturi sau pot fi folosiţi la prepararea salatelor de boeuf.

Ingrediente:

2 kg castraveţi mici sau medii

1,5 l apă

30 gr sare neiodată (aprox. o lingură şi jumătate)

4-5 căţei de usturoi decojiţi şi tăiaţi în 2

100 gr hrean tăiat în fâşii lungi (6-8 fâşii)

2-3 fire de cimbru uscat 2 -3 fire de mărar uscat

1 ardei iute

1 morcov tăiat rondele (opţional)

1 lingură de oţet alimentar (aprox. 20 ml)

Mod de preparare:

Castraveţii pentru murat trebuie aleşi asfel încât să fie tari, de dimensiune mică sau medie şi, pe cât posibil, drepţi, cei curbaţi fiind mai greu de aşezat în borcan. Castraveţii se spală în două sau trei ape reci, după care se scurg bine de apă. Se spală bine şi un borcan de trei litri sau mai multe borcane, mai mici. Hreanul se curăţă şi se taie în fâşii, se curăţă căţeii de usturoi şi se taie în 2-3 bucăţi, apoi se spală ardeii iuţi şi se pregătesc legăturile de cimbru şi de mărar uscat (cu tot cu tijă).

Pe fundul fiecărui borcan sau al borcanului mai mare se aşază un fir de mărar cu tot cu tijă, cimbru şi două fâşii de hrean. Deasupra se pune primul strat de castraveţi, în picioare, bine îndesaţi. Peste acest prim strat se presată câteva bucăţi de usturoi şi se adaugă un ardei iute. Se continuă aranjamentul cu al doilea strat de castraveţi, aşezaţi de asemenea pe verticală. La fel, se adaugă usturoi şi fâşii de hrean. Ultimul strat de castraveţi trebuie aşezat pe orizontală, etapă în care puteţi adăuga, dacă doriţi, şi rondele de morcov, alături de hrean, fire de mărar şi cimbru uscat. De reţinut că tijele de mărar au şi rol de fixare, de aceea este bine să le păstraţi pentru final pe cele care sunt mai tari.

Saramura pentru castraveţi se face din sare neiodată, cea mai potrivită fiind sarea gemă, grunjoasă, recomandă savoriurbane.ro. La fiecare litru de apă se pune câte o lingură de sare, cam 20 de gr fiecare lingură. Într-un borcan de trei litri încap 2 kg de castraveţi şi saramura făcută din 1,5 litri de apă. Pentru saramură se pune apa la fiert împreună cu sarea, într-o oală, şi se lasă să fiarbă clocotit preţ de cinci minute. Se stinge apoi focul şi se lasă la răcorit timp de zece minute. Saramura se toarnă treptat peste castraveţi, după cum urmează.

Secretul castraveţilor muraţi care rămân crocanţi

Borcanul sau borcanele se pun peste lame de cuţit metalice, dar puteţi folosi şi tăvi din metal, care previn crăparea sticlei în momentul în care turnaţi saramura fierbinte. Saramura se toarnă peste castraveţi, până sunt complet acoperiţi. După această operaţiune, borcanul sau borcanele se acoperă cu farfurioare şi se lasă pe masă 24 de ore. A doua zi, timp în care castraveţii au început să fermenteze şi să facă spumă, se completează borcanul cu restul de saramură rece rămasă, până se umple borcanul. Secretul unor castraveţi care rămân crocanţi timp de mai multe luni este ca în această etapă să adăugaţi şi o lingură de oţet în borcan.

Ultima etapă este legarea borcanelor cu celofan. Tăiaţi câte două straturi de celofan pentru fiecare borcan sau pentru borcanul mare, apoi umeziţi-le puţin cu apă rece. Urmează să puneţi straturile de celofan peste borcan şi să apoi să le legaţi la gură cu sfoară cât să se poată înfăşura de 4-5 ori în jurul borcanului. Ideal ar fi ca sfoara să fie udată înainte de legare pentru că după ce se usucă se va strânge şi mai vine în jurul gurii borcanului. Borcanul sau borcanele se depozitează în cămară şi se deschid în sezonul rece, când merg de minune lângă fripturi. Poftă bună!

Sursa: Adevarul.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.