Settled status: 30 martie, data oficială a noului program de rezidență pentru cetățenii UE care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit (P)

Actualitate Comunitate

Noul program de rezidență pentru cetățenii UE care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit pornește oficial din 30 martie. Începând cu această dată, se va putea aplica, gratuit, pentru aşa-numitul “settled status”.

Solicitările de rezidenţă se pot depune deja printr-o aplicaţie pe telefonul mobil (software-ul funcționează numai pe telefoanele cu Android). Din 30 martie însă, se va putea aplica și online cu ajutorul unui iPhone sau laptop, potrivit gov.uk.

Verificarea documentelor de identitate se va putea face atât prin intermediul aplicației smartphone EU EXIT: ID Document Check, cât și prin trimiterea documentului de identitate (pașaport, carte de identitate) la Home Office, prin poștă.

Credit foto: Gazeta de România

Depunerea cererii de rezidenţă va fi gratuită. Persoanele care au plătit taxa de 65 de lire sterline, în faza preliminară a acestui proces, urmează să primească banii înapoi, în mod automat. Confirmarea restituirii taxei se va face printr-un email. Aplicanții care nu au primit un astfel de email până la data de 20 aprilie, trebuie să contacteze Home Office, la unul din numerele de telefon: 0300 123 7379 sau +44 (0)203 080 0010, sau online aici.  

Persoanele care au deja permis de ședere permanentă sau permis de ședere pe durată nedeterminată vor putea să aplice gratuit pentru “settled status”.

Cei care nu au trăit în Marea Britanie timp de cinci ani vor beneficia de statut temporar (pre-settled status) și vor putea aplica pentru statutul de stabilit (settled status) după cinci ani.

În cazul în care se va ajunge la un acord între Londra şi Bruxelles-ul privind Brexit-ul, termenul-limită pentru depunerea cererilor ar urma să fie 30 iunie 2021. În lipsa unui acord, termenul-limită pentru cereri va fi 31 decembrie 2020.

 

Dacă doriți să aplicați pentru rezidență permanentă (settled status), vă putem ajuta. Programări se fac la numerele de telefon: 02074744817, 07470584035 sau 07404040853.

 

Ne puteți trimite mesaje şi pe pagina noastră de Facebook.

Lost Password