Șofer român, condamnat la închisoare în Anglia, după o manevră extrem de periculoasă pe M20 (VIDEO)

Actualitate Comunitate

Un român a fost condamnat la un an de închisoare în Marea Britanie după ce a făcut o manevră periculoasă pe M20, în apropiere de Folkestone.

Sursă foto: Kent Police

Incidentul a avut loc în 12 iunie, în jurul orei 17:30. Adrian Leu, în vârstă de 43 de ani, a tăiat fața unui camion și a intrat pe contrasens, manevra fiind văzută de doi ofițeri de poliție din Kent. Aceștia au încercat să îl oprească, însă el a accelerat deși se afla pe contrasens.

 

 

De asemenea, românul a tăiat trei benzi de pe autostradă și a forțat cel puțin două autoturisme să frâneze brusc pentru a evita coliziunea.

Ulterior, a fost prins de autorități și arestat sub acuzația de conducere periculoasă. “Acțiunile lui Adrian Leu au fost extrem de periculoase și ar fi putut cauza coliziuni serioase, chiar răni fatale (…) Modul lui de a conduce periculos ar fi putut duce la consecințe serioase și este extrem de norocos că nu s-a rănit pe el și nu a rănit pe nimeni altcineva”, a spus James Hatton-Browne, detectivul care investigat cazul.

În 24 iulie, Adrian Leu a fost condamnat la un an de închisoare. În plus, nu are voie să conducă timp de doi ani și trei luni.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password