Șoferul român care a lovit grav un pilot de raliu, în urma unui accident care a avut loc în februarie 2017, în Scoţia, și-a primit pedeapsa. Andrei Sînzieanu, de 26 de ani, va sta închis 45 de luni, transmite BBC.

Sursă foto: Police Scotland
Steve Fraser, în vârstă de 35 de ani, a fost lovit de român, pe Podul Friar, în 19 februarie, anul trecut. Pilotul de raliu venea de la o reuniune după ce a luat parte la Snowman Rally din Inverness.
Andrei Sînzieanu era sub influența alcoolului când l-a accidentat pe Steve Fraser. Deși a fugit de la locul faptei, a fost prins de polițiști pe A9.
Pilotul de raliu, tată a doi copii, a suferit leziuni multiple, cu răni “cauzatoare de traume pe viaţă”. El a trebuit, practic, să învețe să meargă din nou.
Sînzieanu a recunoscut cele șase acuzații care i-au fost aduse: conducere sub influența alcoolului, conducerea periculoasă, conducere fără drept de circulație și fără asigurare și fuga de la locul accidentului.
Citește și:
Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.