Johnson: Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi (VIDEO)

Premierul britanic a anunţat miercuri, la Manchester, că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie ”orice ar fi”, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. ”Ceea ce lumea întreagă vrea este să încheiem acest subiect şi să trecem la altceva. Iată de ce noi vom ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi”, a declarat şeful guvernului britanic în cadrul congresulu...

Jean-Claude Juncker se declară convins că Brexit-ul va avea loc (VIDEO)

Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene se declară convins că Brexit-ul va avea loc, reiterând că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, atunci va exista o nouă graniţă între Irlanda de Nord şi Irlanda, relatează Reuters, potrivit Agerpres.   “Sunt convins că Brexit-ul va avea loc”, a declarat el pentru Sky News într-un interviu realizat săptămâna ...

Angela Merkel consideră posibil un acord cu Boris Johnson în 30 de zile

Angela Merkel şi-a reiterat miercuri apelul pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană printr-un acord negociat, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Boris Johnson, care a efectuat o vizită la Berlin, scrie dpa, potrivit Agerpres. Atât Merkel, cât şi Johnson că vor să se ajungă la un acord înainte ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie. Totuşi, ...

May a obținut de la UE asigurări obligatorii din punct de vedere juridic în privința Brexit-ului

Premierul britanic a mers, luni seară, la Strasbourg pentru negocieri de ultim moment cu liderii europeni. A obţinut garanţii juridice cu privire la frontiera irlandeză şi va cere marți din nou Parlamentului de la Londra să aprobe acordul privind Brexit-ul. În discuţiile cu Juncker şi cu negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier, au fost convenite două documente:un instrument comun şi o decla...

Negocierile privind Brexit-ul sunt acum la Londra, între parlament şi guvern, afirmă Michel Barnier

Michel Brexit a declarat luni că europenii au făcut propuneri pentru a scoate discuţiile privind Brexit-ul din impas şi că negocierile au loc acum între guvern şi deputaţii britanici, relatează AFP, potrivit Agerpres. ”Am făcut propuneri constructive pe care le-am reamintit vineri”, a declarat Barnier la sosirea sa la o reuniune cu ambasadorii a 27 de state membre ale UE la Bruxelles. ...

Marea Britanie are la dispoziție 48 de ore pentru a veni cu noi propuneri în ceea ce privește “backstop”-ul nord-irlandez

Oficialii UE au declarat că vor lucra non-stop în weekend, dacă până vineri vor primi propuneri “acceptabile” din partea Marii Britanii, în ceea ce priveşte “backstop”-ul nord-irlandez, informează BBC. UE şi Marea Britanie nu au reuşit să ajungă la un acord în discuţiile despre Brexit care au avut loc marţi la Bruxelles. Comisia Europeană a afirmat miercuri că nu există o &...

Negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene se reunesc astăzi la Bruxelles

Cu mai puţin de o lună înainte de Brexit, negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene se reunesc marţi la Bruxelles, în încercarea de a găsi un compromis susceptibil să convingă parlamentul britanic să voteze ”acordul de divorţ”, notează AFP, potrivit Agerpres. Întâlnirea, ce are loc înaintea unei săptămâni cruciale pentru premierul britanic Theresa May, este prevăzută pentru ora...

BREXIT. Theresa May merge joi la Bruxelles cu variante de compromis

Theresa May se întâlneşte joi la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk în încercarea de a găsi o ieşire din impasul creat de respingerea de către parlamentul de la Londra a acordului privind Brexit-ul, scrie Agerpres. ”Mâine voi avea plăcerea să o primesc pe premierul britanic (Theresa May) şi ea ştie că Comisia Europeană nu este dispusă să redeschidă chestiunea’‘ clauz...

UE respinge apelurile Theresei May de a renegocia acordul privind Brexit-ul

Preşedintele Comisiei Europene a declarat miercuri că acordul privind Brexit-ul nu va fi renegociat, după ce parlamentul britanic a mandatat-o pe Theresa May să redeschidă negocierea referitoare la ”backstop”-ul nord-irlandez, relatează agenţiile EFE şi AFP, potrivit Agerpres. “Acordul de retragere rămâne în continuare cel mai bun şi unicul acord posibil. Uniunea Europeană a spus...

Juncker: UE îşi va intensifica pregătirile pentru scenariul unui Brexit fără acord

Uniunea Europeană îşi va intensifica pregătirile pentru cazul în care nu va exista un acord cu Marea Britanie privind Brexit-ul, a declarat joi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker la finalul summit-ului de joi, relatează AFP, preluată de Agerpres. “Prietenii noştri britanici trebuie să ne spună ce vor, în loc să ne facă să spunem ce vrem noi”, a declarat el. Juncker a tr...

Lost Password