Preşedintele Camerei Comunelor a refuzat să supună la vot luni noul acord privind Brexit-ul

Preşedintele Camerei Comunelor a refuzat să supună la vot luni noul acord privind Brexit-ul, motivând că moţiunea a fost deja examinată sâmbăta trecută, scrie BBC. ”Moţiunea de astăzi este în esenţă aceeaşi ca cea de sâmbătă şi Camera a decis în acest dosar. Circumstanţele de astăzi sunt în esenţă aceleaşi ca cele de sâmbătă. Decizia mea este aşadar aceea că moţiunea nu va fi dezbătută azi p...

Votul asupra acordului privind Brexit-ul a fost amânat de deputații britanici

Deputaţii britanici au decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexit-ul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord. Boris Johnson a declarat însă că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexit-ului, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost co...

Jean-Claude Juncker exclude orice eventuală amânare a Brexit-ului după acordul încheiat cu Marea Britanie

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că acordul la care s-a ajuns joi între Uniunea Europeană şi Marea Britanie exclude orice necesitate de a amâna din nou data Brexit-ului, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres. “Nu va exista o amânare. Nu mai există motiv să amânăm suplimentar Brexitul, trebuie să aibă loc acum”, a declarat Jean-Claude Juncker în cadrul unei conferinţe de pres...

Reacții în Marea Britanie după anunțarea noului acord privind Brexit-ul (VIDEO)

Boris Johnson a anunţat joi un nou acord pentru Brexit, însă Guvernul urmează să întâmpine dificultăţi în ratificarea textului în Parlament. Liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn a spus că acordul lui Boris Johnson este “chiar mai rău” decât cel al fostului prim-ministru britanic Theresa May, care a fost respins de Parlament de trei ori. “Acordul trădării nu va uni ţara şi tr...

Juncker: UE și Marea Britanie au ajuns la un nou acord privind Brexit-ul

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un nou acord privind Brexit-ul, anunță președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. ????? Where there is a will, there is a #deal – we have one! It’s a fair and balanced agreement for the EU and the UK and it is testament to our commitment to find solutions. I recommend that #EUCO endorses this deal. pic.twitter.com/7AfKyCZ6k9 — Jean-Cl...

Lost Password