Votul asupra acordului privind Brexit-ul a fost amânat de deputații britanici

Deputaţii britanici au decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexit-ul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord. Boris Johnson a declarat însă că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexit-ului, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost co...

Johnson, ”foarte încrezător” că parlamentarii britanici vor vota noul acord privind Brexit-ul (VIDEO)

Boris Johnson şi-a exprimat încrederea joi că parlamentarii britanici vor vota noul acordul pentru Brexit încheiat cu Uniunea Europeană, în ciuda faptului că aliatul său, Partidul democrat unionist din Irlanda de Nord, a anunţat că îl va respinge, scrie BBC. “După trei ani și jumătate, putem construi relații cu prietenii și partenerii noștri din UE. Va fi o perioadă foarte entuziasmantă, cân...

Boris Johnson va cere din nou suspendarea Parlamentului

Boris Johnson va cere din nou reginei Elisabeta a II-a să suspende activitatea Parlamentului începând din 8 octombrie până în 14 octombrie, când va fi lansată noua agendă legislativă, scrie BBC. Premierul britanic a suspendat primă dată Parlamentul, pe o perioadă de cinci săptămâni, însă Curtea Supremă a anulat această decizie denunţată de opozanţi. Ei l-au acuzat pe Boris Johnson că, astfel, a vr...

Măsura premierului Johnson de a suspenda parlamentul a fost ilegală, a decis Curtea Supremă

Măsura premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul pentru cinci săptămâni a fost ilegală, a decis marţi Curtea Supremă a Regatului Unit, anunţă BBC. Decizia a fost luată în unanimitate de către cei 11 judecători ai Curţii Supreme. “Efectul asupra fundamentelor democraţiei noastre a fost extrem”, a afirmat Lady Hale, preşedintele Curţii Supreme a Marii Britanii. Potrivit judecăt...

Parlamentarii britanici au refuzat din nou alegerile anticipate

Propunerea lui Boris Johnson pentru alegeri anticipate pe 15 octombrie a fost respinsă din nou de Camera Comunelor, scrie BBC. În total, luni seara, au votat pentru 293 de deputați, cu mult sub pragul de două treimi necesar pentru a declanşa alegeri anticipate. Moțiunea a fost respinsă prima dată în 4 septembrie. Atunci, în favoarea ei au votat 298 de membri ai Camerei Comunelor. Înaintea votului,...

Parlamentul britanic este chemat să se pronunțe din nou cu privire la alegeri anticipate

Parlamentul britanic este chemat să se pronunţe din nou cu privire la alegeri anticipate, după eşecul de săptămâna trecută, scrie BBC.    Propunerea lui Boris Johnson pentru alegeri anticipate pe 15 octombrie a fost respinsă în 4 septembrie de Camera Comunelor. În favoarea moţiunii au votat 298 de membri ai Camerei Comunelor, 56 s-au pronunţat împotrivă, iar restul parlamentarilor s-au abținut. Po...

BREXIT. Boris Johnson a pierdut un vot important în Parlament

Boris Johnson a pierdut marţi seara un vot important în Parlamentul britanic privind Brexit-ul. În replică, el a anunţat că va depune o moţiune pentru declanşarea alegerilor anticipate, transmite BBC. Moţiunea care constituie primul pas pentru amânarea Brexit-ului a fost adoptată aseară cu 328 de voturi pentru şi 301 împotrivă. Rezultatul votului înseamnă că deputaţii vor putea prelua controlul, o...

Guvernul Johnson va cere reginei Elisabeta a II-a suspendarea Parlamentului

Guvernul Johnson va cere reginei Elisabeta a II-a suspendarea Parlamentului imediat ce aleșii se întorc din vacanţă şi cu doar câteva săptămâni înainte de termenul pentru Brexit, transmite BBC. Astfel, parlamentarii nu vor avea timp să aprobe nicio lege care l-ar putea opri pe Boris Johnson să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie fără un acord. Conservatorul Dominic Grieve a...

BREXIT. Peste 100 de deputați îi cer lui Boris Johnson să recheme parlamentul din vacanță

Peste 100 de parlamentari britanici fac apel, într-o scrisoare publicată duminică, 18 august, la premierul Boris Johnson să convoace imediat Parlamentul, în prezent în vacanţă, pentru a dezbate pe tema Brexit-ului, relatează AFP, potrivit Agerpres. În contextul în care vacanţa de vară a Parlamentului se încheie oficial pe 3 septembrie, aceşti parlamentari doresc ca Johnson să-l recheme pentru ca a...

Parlamentarii britanici au aprobat planul Theresei May de a cere o amânare a Brexit-ului până la 30 iunie

Parlamentarii britanici au aprobat marţi planul Theresei May de a cere UE o amânare a Brexit-ului până la 30 iunie, timp în care va încerca să ajungă la un compromis cu Partidul Laburist de opoziţie pentru validarea acordului de retragere în Camera Comunelor, relatează Reuters, transmite Agerpres. Parlamentarii au aprobat cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă, moţiunea guvernului. Guvernul a fo...

Parlamentarii britanici supun la vot luni opțiunile alternative după respingerea acordului pentru Brexit

Propunerile ce vor fi supuse la vot luni, de la ora 20:00, includ un acord care prevede rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală a UE şi un referendum asupra oricărui acord care va fi convenit. În acelaşi timp, presa britanică a relatat că miniştrii britanici pro-Brexit adepţi ai liniei dure au ameninţat cu demisia dacă premierul May este de acord cu rămânerea ţării în uniunea vamală a UE, opţiu...

Theresa May va supune pentru a treia oară la vot acordul pentru Brexit

Theresa May le va cere din nou parlamentarilor britanici să voteze acordul pentru Brexit. Votul are loc în 29 martie, dată la care Marea Britanie trebuia să iasă oficial din Uniunea Europeană, scrie BBC.    Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat joi că a acceptat propunerea guvernului britanic de a supune la vot acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, întrucât ...

Lost Password