Tânăr din Hunedoara, găsit înecat în Marea Nordului. Familia are nevoie de ajutor pentru repatrierea lui

Comunitate Social

Trupul neînsufleţit al lui Radu Cîmpean, un tânăr din Hunedoara, stabilit în Scarborough, a fost scos la mal din apele Mării Nordului, în 28 iulie, scrie adevarul.ro.

Potrivit yorkshirecoastradio.com, poliţia a fost chemată pe plaja South Bay din Scarborough, cu puţin înainte de ora 20:00, după ce un localnic a depistat trupul unui bărbat în apă. A fost scos la ţărm şi s-au depus eforturi pentru a-l salva, la faţa locului. El a fost transferat la Scarborough District Hospital, dar, din păcate, a fost pronunţat decesul la sosire. Ofiţerii de la Scarborough au efectuat o anchetă pentru a stabili circumstanţele din jurul morţii bărbatului, care nu este una suspectă.

Pentru că familia nu are banii necesari pentru repatriere, s-a demarat o acțiune de strângere de fonduri pe Facebook.

“Radu Cîmpean. Aşa se numea cel care până de curând a fost un hunedorean extraordinar de cald, inteligent, capabil şi tânăr. Trupul lui neînsufleţit a fost găsit în Scarborough în largul marii în data de 28 iulie. O să fie emis un certificat medico-legal şi va începe procedura de repatriere. Va rugăm, în numele familiei – dacă aveţi posibilitatea să ajutaţi pentru repatrierea lui. Donaţii oricât de mici, pot face diferenţa”, a scris Alin Barna pe Facebook.

Cei care vor să ajute familia îndurerată pot să doneze în contul deschis pe numele mamei, Emilia Miron.

ROMÂNIA

Cont BCR: RO61 RNCB 0160 0969 3831 0001, pe numele Miron Emilia

ANGLIA

EMILIA M CIMPEAN
Sort code: 77-21-05
Account nr: 48299368

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password