Theresa May va fi prim-ministru începând de miercuri

Actualitate

Theresa May, singurul candidat rămas luni în cursa pentru șefia Partidului Conservator, va fi prim-ministru al Marii Britanii începând cel târziu de miercuri seară, a declarat premierul demisionar David Cameron, transmit AFP, Reuters și DPA.

10725847516_be807bc298_b

“Vom avea un nou prim-ministru în această clădire din spatele meu miercuri seară”, a afirmat Cameron în fața sediului guvernului, Downing Street 10, adăugând că își va prezenta miercuri demisia în fața reginei Elisabeta a II-a, după întrebările din Parlament. El a precizat că marți va prezida ultima sa ședință de guvern,relatează Agerpres.

Theersa May este ‘puternică, competentă și va avea întregul meu sprijin’, a adăugat Cameron.

Theresa May a rămas singura în cursă pentru a-i succeda lui David Cameron la șefia conservatorilor și a executivului, după retragerea, luni dimineață, a secretarului de stat pentru energie, Andrea Leadsom.

Theresa May a fost până acum ministru de interne în guvernul condus de David Cameron, care și-a anunțat demisia după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană la referendumul de la 23 iunie.

Luni, la lansarea campaniei sale pentru preluarea conducerii Partidului Conservator, Theresa May a declarat că “nu va exista nicio încercare de a rămâne în interiorul UE” și “nicio tentativă de a reveni pe ușa din spate”.

“Brexit înseamnă Brexit” și “vom face din el un succes”, a dat ea asigurări.

Cu același prilej, Theresa May a subliniat că, sub conducerea sa, partidul “se va pune în slujba oamenilor care muncesc” și “se va asigura că economia funcționează cu adevărat pentru toți”.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.