Theresa May va supune pentru a treia oară la vot acordul pentru Brexit

Actualitate

Theresa May le va cere din nou parlamentarilor britanici să voteze acordul pentru Brexit. Votul are loc în 29 martie, dată la care Marea Britanie trebuia să iasă oficial din Uniunea Europeană, scrie BBC.   

Credit foto: EU2017EE Estonian Presidency [CC BY 2.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/2.0)], via Wikimedia Commons

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat joi că a acceptat propunerea guvernului britanic de a supune la vot acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, întrucât moţiunea va cuprinde doar acordul de retragere, nu şi declaraţia cu privire la viitoarea relaţie dintre Londra şi Bruxelles. El a respins organizarea votului săptămâna trecută, motivând că deputaţii nu pot să reexamineze un text care a fost respins în cursul aceleiaşi sesiuni parlamentare.

Votul va avea loc astăzi, la ora 14:30. Ministrul britanic pentru relaţia cu parlamentul, Andrea Leadsom, și-a îndemnat colegii să voteze acordul. “Aceasta este cu adevărat ultima șansă”, a spus Leadsom.

Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna aceasta acordul încheiat în noiembrie, liderii UE sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.

Camera Comunelor a respins acordul de două ori. În 15 ianuarie, acordul privind Brexit-ul negociat de Theresa May și UE a fost respins cu 432 de voturi “împotrivă” și 202 “pentru”, iar în 12 martie ultima versiune de acord privind Brexit-ul a fost respinsă cu 391 voturi “împotrivă” și 242 “pentru”.

 

Citește și:

BREXIT. Camera Comunelor a respins toate cele opt alternative propuse de parlamentari

Theresa May anunță că va demisiona înainte de următoarea etapă de negocieri cu privire la Brexit

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password