TransferGo și Organizația Salvați Copiii inițiază cel mai ușor mod în care poți să ajuți (P)

Social

În România, potrivit Ministerului Educației Naționale, aproape 160 de mii de copii sunt în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude, în timp ce unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Iar numărul lor real este cu atât mai mare cu cât studiul nu cuprinde copiii de vârstă antepreșcolară, neînscriși la școală sau grădiniță, nici pe cei în abandon școlar.

Sursă foto: transfergo.com

Pentru ei, cel mai greu lucru devine să înțeleagă de ce părinții lor sunt departe

În dezvoltarea unui copil, orice schimbare poate aduce o modificare de comportament, mai ales atunci când vorbim despre plecarea părinților. Fie că este vorba despre absența părinților pentru o perioadă mai scurtă, de câteva luni, sau de ani întregi de lucru departe de casă, copiii se confruntă cu întrebări noi. Frați mai mari, rude, prieteni de familie sau, în cel mai rău caz, ei înșiși trebuie să găsească răspunsuri pentru lipsa părinților lor, pentru vizitele rare în țară și apelurile video care țin locul zilelor petrecute împreună.

15 orașe, 17 programe locale de ajutor specializat

Specialiștii atrag atenția asupra sentimentelor de frustrare pe care copiii le simt în lipsa părinților lor, care atrag după sine tulburări de ordin emoțional, educațional și social, precum și asupra rolului pe care fiecare dintre factorii implicați îl are, de la copii și părinți, la rudele rămase în țară, psihologi, profesori și consilieri școlari.

De aceea, începând din 2010, Organizația Salvați Copiii a dezvoltat programe specializate, adresate atât copiilor, părinților, cât și persoanelor în grija cărora au rămas cei mici. Dincolo de informarea părinților, tutorilor rămași în țară și specialiștilor cu privire la impactul pe care plecarea părinților o are asupra copiilor, dar și la obiligațiile ce le revin la părăsirea țării, organizația desfășoară și programe de intervenție specializată în 17 centre din țară.

Aici, cei mici au acces zilnic la ore de consiliere cu psihologi și asistenți specializați, beneficiază de ajutor la teme, meditații la materiile de bază și activități de petrecere a timpului liber cu alți copii în situații similare.

Cum pot să ajut?

TransferGo se alătură demersului Salvați Copiii și, timp de 3 luni, invită utilizatorii să facă o donație în aplicație pentru a colecta un total de 60.000 de euro, echivalentul a 3.000 de ore de consiliere psihologică de care pot beneficia copii din 15 orașe din România.

Fiecare utilizator poate alege suma pe care dorește să o doneze, de oriunde din lume și în orice valută, iar transferul va fi procesat cu comision 0 și în cel mai scurt timp. Donațiile pot fi făcute direct din contul de utilizator, accesând site-ul Transfer Go de pe mobile sau desktop: https://try.transfergo.com/salvaticopiii

 

Notă: Articol cu caracter publicitar

Lost Password