Trei întrebări “simple” pentru cetățenii UE care vor să rămână în Marea Britanie după Brexit, a anunțat Guvernul

Actualitate

Cetățenii UE vor trebui să răspundă online la trei întrebări “simple” dacă vor să continue să trăiască în Regatul Unit după Brexit, a spus Ministrul britanic de Interne Sajid Javid, transmite BBC.

Sursă foto: publicdomainpictures.net

Mai exact, ei vor fi rugați să-și dovedească identitatea, să declare dacă au condamnări penale și dacă locuiesc în Marea Britanie.

Răspunsurile lor vor fi verificate în baza de date a Guvernului, iar o decizie va fi luată “foarte repede”, a declarat Sajid Javid.

Vor fi două tipuri de statut:

statut stabilit (settled status) – valabil pentru cetățenii UE care au locuit în Marea Britanie mai mult de 5 ani

statut temporar (pre-settled status) – valabil pentru cetățenii UE care au locuit în Marea Britanie mai puțin de 5 ani

Sistemul de înregistrare va funcționa online și prin intermediul unei aplicații smartphone, a spus Javid.

Guvernul dorește să pună în aplicare normele acestui sistem până în iulie, iar cei interesați vor putea să se înscrie din toamnă.

Dl Javid a spus că vrea ca acesta să fie pe deplin operațional până la “începutul anului viitor”, adăugând că dorește să evite o “creștere” a solicitărilor atunci când Marea Britanie părăsește UE în martie 2019.

Potrivit gov.uk, aplicațiile pentru adulți vor costa 65 de lire sterline iar cele pentru copiii sub 16 ani, 32.50 de lire sterline.

Persoanele care au deja permis de ședere permanentă sau permis de ședere pe durată nedeterminată vor putea să aplice gratuit pentru statutul de stabilit.

Cei care nu au trăit în Marea Britanie timp de cinci ani vor beneficia de statutul temporar și vor putea aplica pentru statutul de stabilit după cinci ani. Din aprilie 2019, această a doua cerere va fi gratuită.

Termenul limită de depunere a cererilor va fi 30 iunie 2021.

Noul statut va fi singurul document care va atesta reședința legală a cetățenilor europeni în Regat după data retragerii. În baza acestuia, cetățenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze și să muncească în Marea Britanie.

 

Citește și:

Brexit: Mii de cetățeni UE riscă să îşi piardă statutul legal în Marea Britanie

MAE: Românii vor putea continua să locuiască, studieze şi muncească în Marea Britanie, în baza unui nou statut

Brexit: Aplicația pentru înregistrarea cetățenilor UE nu va funcționa pe iPhone, recunoaște Guvernul britanic

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password