Trei tineri au traversat Europa la volanul unei maşini Dacia 1310

Comunitate

Trei tineri au traversat Europa la volanul unei maşini Dacia 1310. Câte zile a durat aventura şi ce probleme au avut.

646x404

Foto: adevarul.ro

Tinerii s-au pornit la drum dorind să demonstreze că Dacia mai este capabilă de astfel de drumuri lungi. Au parcurs 2.400 km şi au ajuns la destinaţie fără defecţiuni.

Bogdan Tincu şi Ovidiu Pop sunt doi prieteni, IT-işti de meserie, din Satu Mare, iar împreună cu Claudiu Belbe, bucătar în Austria, au format echipa care s-a pornit în această toamnă într-o aventură nebună. Să traverseze Europa, din Satu Mare până la Londra, cu Dacia, ocolind pe cât posibil autostrăzile. Scopul lor cel mai important a fost să aibă parte de o experienţă unică, dar în acelaşi timp să pună în valoare Dacia 1310, relatează adevarul.ro.

„Am vrut să facem ceva diferit, puţin spirit de aventură şi o experinţă unică. Am zis să nu mergem cu avionul, nu cu o maşină performantă, să mergem cu maşina noastră, cu o maşină istorie, şi Dacia e cea mai cu istorie. Din 3 septembrie am început să ne pregătim de plecare. Am căutat şi am cumpărat Dacia şi două săptămâni am pregătit-o. I-am schimbat filtre, ulei, roţi, am vopsit-o, sistemul audio l-am schimbat”, afirmă Bogdan Tincu, iniţiatorul călătoriei.

Maşina a cumpărat-o Ovidiu, dar cu toţii au contribuit financiar la ce a însemnat investiţia în maşină. Costul total s-a ridicat la peste 3.000 de euro pentru a face maşina capabilă de acest drum. Doar 700 de euro i-a costat benzina, la toate acestea adăugându-se cazările şi mesele lor. Dar totul a meritat, afirmă băieţii, excursia de cinci zile fiind ceva unic, fără defecţiuni, doar cu disconfort.

„Traseul a durat 5 zile şi a numărat 2.400 km. Prima problemă a fost cea de comoditate, iar în al doilea rând cea a încălzirii. Când dădeam drumul la căldură, încălzea prea tare şi trebuia să deschidem geamul şi iar ne era frig şi era curent. Când era cald şi trebuia să băgăm aer rece răcea prea tare şi iar trebuia să deschidem geamul şi se făcea curent. Aşa am ajuns aproape în fiecare zi la hotel cu dureri de cap de la curent. A trebui să conduc cu o pătură pe picioare, că altfel îmi era frig. În rest nu am avut probleme, am mers cu viteza maximă de 157 km/h pe autostradă în Germania, iar viteza constantă a fost de 125km/h. În medie am mers cu Dacia 6 ore pe zi”, povesteşte Ovidiu Pop.

Băieţii şi-au atins scopul, Dacia lor fiind primită cu urale acolo pe unde a trecut, multă lume aflând de opririle lor de pe pagina de Facebook şi de pe canalul de Youtube, acolo unde s-au promovat. Cu doar cinci filme pe Youtube au reuşit să strângă peste 1000 de abonaţi, iar pe Facebook au dat lovitura. Cea mai bine cotată postare a avut peste 70.000 de viualizări, media fiind de 30.000. Dar şi pe traseu şi-au făcut mulţi prieteni noi.

„Mulţi au recunoscut Dacia. Am fost primiţi cu zâmbete din partea oamenilor, mai ales în oraşele unde erau comunităţi de români. Unii şi-au făcut şi poze cu noi şi încă aşteptăm să ni le trimită. O întâmplare mai deosebită a fost la trecerea cu feribotul din Olanda în Anglia. După ce am ajuns ne-au tras într-un hangar şi ne-au pus să scoatem tot ce aveam la noi. Am scos o sticlă de pălincă dintr-un bagaj pe care îl duceam unui prieten. Când i-am dat-o vameşului să o miroase au început să cânte „Happy birthday to you””, îşi aminteşte Bogdan.

Băieţii se gândesc deja la următoarea destinaţie. Pentru început doresc să ajungă pe Transfăgărăşan împreună cu un grup mai mare de iubitori de Dacia, iar mai apoi să facă un drum mai lung spre o destinaţie mai exotică, cum ar fi Rusia sau Africa de Nord.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet