Un astronaut britanic va alerga maratonul de la Londra în spațiu

Actualitate

Astronautul britanic Tim Peake a anunțat vineri că va participa la viitoarea ediție a maratonului de la Londra. Până aici nimic extraordinar, cu excepția faptului că va parcurge cei 42,195 km în spațiu, la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează Agerpres.

astronaut

FOTO: Tim Peake/Facebook

„Din momentul în care mi s-a încredințat misiunea de a merge pe ISS mi-am spus că ar fi extraordinar să alerg maratonul de la Londra la bordul stației. Este un eveniment planetar, pe care îl vom duce dincolo de frontierele acestei lumi”, a subliniat fostul pilot de teste pentru elicoptere.

Tim Peak urmează să decoleze pe 15 decembrie, de pe cosmodromul de la Baikonur, în Kazahstan, la bordul unei navete spațiale Soiuz, pentru o misiune de șase luni pe Stația Spațială Internațională. El este al doilea britanic care va zbura în spațiul cosmic, după Helen Sharman, în 1991.

Alergarea unei curse de maraton, o premieră în spațiul extraatmosferic, îi va permite să îmbine spectaculosul cu utilul, deoarece exercițiul fizic este esențial în lupta împotriva efectelor negative ale imponderabilității asupra mușchilor și a oaselor.

„Major Tim” va lua startul în maraton duminică 24 aprilie 2016, în același timp cu cei 37.000 de participanți la cursa de pe pământ. El va parcurge 42,195 km ancorat de o bandă de alergare și va fi implicat virtual în maratonul londonez printr-un ecran uriaș pe care îl va avea în fața sa.

Începând din acest an, maratonul de la Londra oferă posibilitatea de a participa la probă de pe o bandă de alergare, grație avatarurilor tot mai apropiate de realitate, cu parcursul cursei filmat în prealabil.

„Vreau să mă pot vedea alergând pe străzile Londrei în timp ce orbitez în jurul pământului, la viteza de 27.000 km/h”, a precizat într-un comunicat Tim Peake, care reprezintă Agenția spațială europeană (ESA) în această misiune.

Maratonist confirmat, Peake a reușit să încheie maratonul de la Londra în 1999, cu un timp excelent de 3 ore, 18 minute și 50 de secunde.

„Cred că aș putea bate acest record la bordul ISS. Sistemul de ancorare va reprezenta o mare constrângere. Aș pluti în imponderabilitate dacă nu aș fi atașat la banda de alergare, cu niște hamuri similare cu un rucsac și care, după 40 de minute, va începe să devină foarte inconfortabil”, a explicat el.

Obiectivul personal al acestui ambasador al asociației caritabile „The Prince’s Trust” rămâne însă unul foarte ambițios, deoarece astronautul și-a propus să parcurgă distanța într-un timp cuprins între 3,5 și 4 ore.

Sursa:-digi24.ro