Un protestatar în vârstă de 62 de ani din Teleorman a decedat la o săptămână după ce a leșinat în Piața Victoriei. Cauza decesului: hemoragie digestivă

Actualitate

UPDATE. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, pe Facebook, că bărbatul care a murit după ce a participat la mitingul Diasporei suferea de hipertensiune şi a refuzat transportul la spital, după ce a primit primul ajutor.

Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopţii de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:

În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%). În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură.”

Ilie Gâzea, în vârstă de 62 de ani din Turnu Măgurele, a decedat ieri, la spitalul din Alexandria, după ce pe 10 august a participat la mitingul de la București. Medicii spun că nu pot face o corelație cu mitingul, deși a fost gazat și a primit îngrijiri la București. Au sesizat sesizat totuși poliția și au cerut examinare medico-legală, potrivit Biziday.ro.

credit foto: Facebook, captura video Jandarmeria Romana

Potrivit unei martore citate de RealitateadeTeleorman.net, bărbatul ar fi fost internat la spital încă din noaptea protestelor, după ce s-a întors în Turnu Măgurele. „Există și filmare cu el acolo și avem martori că l-am dus la salvare. I-a dat sângele pe gură și pe nas, a leșinat, l-a luat SMURD-ul acolo. După ce i-a pus o soluție în nas el a plecat acasă cu unul dintre noi și din noaptea aceea e la spital. Acum e la morgă în Alexandria. Noi am întrebat mereu de el, dar din noaptea aceea e mereu la spital”, a declarat Olimpia Culea pentru Realitatea de Teleorman.

Dacă vrei să rămâi la curent cu postările noastre, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password