Un român, pus sub acuzare pentru incidentul cu drona care a blocat traficul pe podul dintre Anglia și Țara Galilor

Actualitate Comunitate

Un român a fost pus sub acuzare pentru incidentul cu drona care a blocat traficul pe podul dintre Anglia și Țara Galilor, în 31 decembrie, anul trecut.

Credit foto: Nicholas Mutton / Severn Bridge (M48) full view, via commons.wikimedia.org

Alexandru Scutaru a lansat aparatul de zbor de pe un turn. Îngrijoraţi de intenţia sa, cei aflaţi în trafic au sunat la poliţie. Pe podul care face legătura între Anglia şi Ţara Galilor, circulaţia maşinilor a fost oprită timp de jumătate de oră, scrie BBC.

Bărbatul de 30 de ani, din Northampton, a fost reţinut de poliţişti şi pus sub acuzare. Ulterior, Scutaru a fost eliberat pe cauţiune.

El urmează să se prezinte în fața magistraților Curții din Bristol în data de 21 februarie. Până atunci nu are voie să se mai apropie de podul Severn.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password