Votul asupra acordului privind Brexit-ul a fost amânat de deputații britanici

Actualitate

Deputaţii britanici au decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexit-ul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord. Boris Johnson a declarat însă că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexit-ului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Credit foto: © UK Parliament/Jess Taylor (flickr.com/photos/uk_parliament), via https://creativecommons.org/licenses/by-nc/2.0/

Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin, amendamentul primind 322 de voturi pentru şi 306 împotrivă.

Presa afirmă că Oliver Letwin a propus acest amendament ca un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexit-ului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.

Conform interpretării pe care deputaţii britanici adversari ai Brexit-ului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot îl obligă pe premierul conservator Boris Johnson să ceară în scris Uniunii Europene amânarea Brexit-ului dincolo de data de 31 octombrie.

”Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel. Le voi spune prietenilor şi colegilor din UE exact ce le-am spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim-ministru: că orice nouă amânare ar fi rea pentru ţara noastră, rea pentru Uniunea Europeană şi rea pentru democraţie”, a declarat Boris Johnson.

Guvernul lui Boris Johnson nu va mai cere astăzi votul asupra acordului privind Brexit-ul, şeful executivului preconizând acest vot pentru marţi.

Sursă: Agerpres

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password